Gari Kasparov cere cetățenie letonă

Gari Kasparov cere cetățenie letonă
Publicat: 06/11/2013, 17:36
Actualizat: 30/07/2014, 14:46

Gari Kasparov, fost campion mondial de șah și opozant al președintelui rus Vladimir Putin, a declarat, miercuri, că a început demersurile pentru a obține cetățenia letonă, în scopul de a evita ca autoritățile de la Kremlin să-l împiedice să călătorească în străinătate, informează AFP.”În urmă cu o lună am anunțat intenția mea de a candida la președinția Federației Internaționale de Șah (FIDE). Campania presupune deplasări în toată lumea și în cele câteva luni rămase până la alegeri vreau să vizitez peste 50 de țări”, a declarat Kasparov, 50 de ani, într-un mesaj publicat pe site-ul său oficial.

Kaparov locuiește acum în străinătate de teama de a fi arestat în țara sa natală. Principalul său contracandidat la președinția FIDE este actualul conducător, Kirsan Iliumjinov, aflat în funcție din 1995. Gari Kasparov spune că Iliumjinov este susținut de autoritățile ruse.

„Nu pot lăsa libertatea mea de mișcare în mâinile Ministerului Afecerilor Externe al lui Putin. Acesta este principalul motiv pentru care vreau să obțin dubla cetățenie”, a precizat Kasparov, care a adăugat că nu va renunța la cetățenia rusă.

El a precizat că are o afecțiune specială pentru Letonia, fosta sa soție fiind cetățean leton, iar fiul său are permis de ședere în această țară.

„De asemenea, este foarte important pentru mine faptul că Letonia contemporană este un stat democratic, integrat în familia europeană”, a menționat Kasparov, care speră ca Rusia să se integreze și ea în această familie, într-un viitor apropiat.

El a reafirmat faptul că „eliberarea Rusiei de regimul Putin și transformarea țării într-un stat democratic european” reprezintă în continuare principalele sale piorități.

Gari Kasparov este unul dintre fondatorii mișcărilor de opoziție Cealaltă Rusie și Solidaritatea, devenind unul dintre principalii adversari ai Kremlinului.

În ultimii ani, el s-a remarcat ca un purtător de cuvânt al opoziției în străinătate. În luna iunie, el a anunțat la Geneva că nu va mai reveni în Rusia, de teama represaliilor la care ar putea fi supus din cauza activităților sale politice.

Sorry, there are no polls available at the moment.
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Finală Elena Lasconi - Călin Georgescu, la prezidențiale? Ce arată datele acum despre Ciolacu
Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Elena Lasconi! Dezvăluirea făcută de Dan Diaconescu
FOTO. Jaqueline Cristian, imagini fabuloase în costum de baie
Cum a ajuns Ion Iliescu primul președinte al României democrate. Istoria marcată de minciuni, proteste...
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Cum a funcționat rețeaua uriașă și sofisticată construită pe Tik Tok pentru Călin Georgescu, pe...
George Simion susține că a intrat în turul 2 și acuză „manipularea prin sondaje toxice”....
Ce legătură are Vladimir Putin cu Cătălin Georgescu? Presa din Rusia EXULTĂ după victoria năucitoare
Cum arată ACUM cea care în trecut era votată „cea mai sexy femeie din lume”!...
Rezultate parţiale alegeri prezidenţiale. Elena Lasconi măreşte diferenţa faţă de Marcel Ciolacu, care a căzut...
Șoșoacă despre Călin Georgescu: E un...
Elena Lasconi, prima reacție după ce a intrat în cel de-al doilea tur al alegerilor...
Cum a reușit 'meteoritul' Călin Georgescu să fie numărul 1! Explicația unui specialist în social...
Cod Rutier 2024: Care e distanța regulamentară între mașinile parcate?
Alegeri prezidenţiale 2024, turul I. Rezultate parţiale. Elena Lasconi, 19,17% - Marcel Ciolacu 19,15%. Aproape...
ADEVĂRUL despre România în Al Doilea Război. „Am avut norocul să...”
Cine este Cristela Georgescu, cea care ar putea deveni prima doamna. Cu ce se ocupă...
Pericolul din vacanța la cabană. Mulți turiști își riscă sănătatea și chiar viața
Cum a apărut Ilinca Simion la o secție de votare din București. George Simion a...
Călin Georgescu, prima reacție după exit poll-urile de la închiderea urnelor: „Poporul român a ales...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
”The Apprentice”, filmul care dezvăluie latura controversată a lui Donald Trump, respins de actorii de...
BANCUL ZILEI. Ajunge BUBULINA acasă și își găsește bărbățelul prin bucătărie: - Vai, ce surpriză!
Postul are efecte semnificative în creierul uman, a descoperit un studiu